Primăvara Arabă? Da, dar nu pentru arabi

Foto:  AFP

17 decembrie 2010, Tunisia. Într-un moment de disperare, Mohamed Bouzazi, un simplu cetățean, se sinucide prin incendiere. Episodul poate fi ridicat la rang istoric: a fost un manifest împotriva sistemului opresiv în care a trăit veșnic nemulțumit. După acesta au urmat adevărate răscoale recunoscute sub numele de Primăvara Arabă, care, în cele din urmă, s-au transformat în „iarnă întunecată” pentru arabi.

În acea perioadă, democrația înflorea doar în jurul țărilor arabe, ele devenind miezul violenței și al războiului civil. Neajunsurile mulțimilor erau clare: regimul autoritar îngrădea libertățile cetățenilor. În timp ce asistau la acte de corupție, distanța ierarhiei dintre săraci și bogați era în creștere. Rata mare a șomajului alimenta furia populației tinere. Existau, deci, condițiile necesare instaurării haosului, a agresivității și a rebeliunii, toate puse sub semnul speranței schimbării. Cauzele Primăverii Arabe își au rădăcinile în creșterea inflației: prețurile s-au mărit pentru alimente și produsele de bază, împiedicând crearea unui stil de viață cel puțin decent. Revoltele populației au devenit din ce în ce mai agresive, având în vedere că rata fertilității este în creștere – în ultimii 20 de ani populația s-a mărit cu 25% – și sunt necesare tot mai multe locuri de muncă. Guvernele țărilor arabe nu pot ține sub control explozia demografică și nevoile economice aferente, ajungându-se, inevitabil, la o stare permanentă de tensiune.

Acum, după mai bine de 7 ani de luptă neterminată pentru „drepturi și democrație”, calculele dezvăluie pierderi monumentale. Conform Comisiei Economice și Sociale a Națiunilor Unite pentru Asia Occidentală (CESAO), distrugerile materiale sunt estimate la peste 388 de miliarde de dolari. Cât despre pierderile de vieți omenești din timpul războiului, cei 7 ani de război au generat peste 350.000 de decese. În plus, mai mult de jumătate din locuitorii Siriei au ales refugiul: fie în țară, fie în afara granițelor. De aceea, sirienii au fost puși față în față cu o nouă problemă: emigrația. Plecarea lor era pusă sub semnul întrebării, având în vedere șocurile economice și sociale pe care trebuie să le controleze o țară-gazdă.

Acest dezechilibru al păcii ascunde în umbra sa interesele altor state care provoacă o atmosferă ostilă în spațiul arab sub promisiunea democratizării. Primăvara Arabă a fost doar o mască a intereselor marilor puteri, miza fiind, ca de obicei, bogăția resurselor. Administrația Obama a Statelor Unite ale Americii a jucat un rol central în acest conflict. Hillary Clinton, care deținea în perioada 2009-2013 funcția de Secretar de Stat (echivalentul Ministrului de Externe) sub președinția lui Obama, promitea aducerea libertății și a multi-culturalității în țările arabe. În tot acest timp, SUA încuraja războiul prin trafic de arme (din anul 2010, SUA a înregistrat creșteri constante în numărul de arme exportate în țările arabe).

Așadar, s-a iscat un dezechilibru politic distructiv: pe lângă cifrele menționate anterior, arabii sunt forțați să rateze oportunități ce ar putea crește considerabil nivelul de trai al tuturor. Lipsește o strategie economică bine conturată, care să asigure locuri de muncă și exploatarea masivă a resurselor naturale. Din păcate, redresarea poate fi realizată doar printr-o schimbare a perspectivei: e necesară o viziune constructivă care s-a pierdut în umbra prafului de pușcă și a sângelui pierdut pentru iluzia de libertate. Cât timp intenția curată de a democratiza un stat este subordonată intereselor de putere și dominanță economică, Primăvara Arabă va defini, de fapt, un oximoron.