Pactul Global pentru Migraţie = Islamizarea României

În luna noiembrie a anului 2018, am ridicat problema Pactului Global pentru Migrație, trimițând Prim-ministrului României o interpelare să oprească procesul de semnare de către România a respectivului act.

De ce am făcut acest lucru?

Pactul Global pentru Migrație, deși în luna decembrie 2018 avea forma unui document-cadru cu scopul de a facilita cooperarea internațională pe problematica migrației, anunța, de fapt, intenția Uniunii Europene de a obliga acceptarea imigranților ilegali și încadrarea acestora în rândurile cetățenilor europeni, cu drepturi și beneficii egale cu cetățenii acestor state.
Astfel, aflăm la câteva luni mai târziu de când România a semnat acest pact, dintr-o declarație publică a ministrului de Afaceri Externe din Austria, Karin Kneissl despre un raport al Serviciului Juridic al Comisiei Europene care prevede obligativitatea juridică a Pactului Global pentru Migrație pentru toate statele-membre, deci și pentru România.

De la primul cuvânt scris în Pactul Global pentru Migrație și până la ultimul cuvânt, este încurajată primirea și includerea imigranților ilegali în rândurile cetățenilor europeni.

Mai mult, în acel document-cadru, se menționează faptul că statele-membre, și deci România, trebuie să se asigure de faptul că imigranții ilegali nu vor fi discriminați și vor primi drepturi egale cu ale cetățenilor români. În plus, imigranții ilegali care nu vor avea acte, vor primi acte din partea statului-gazdă, în acest caz România, modus operandi prin care astfel se creează o categorie nouă de drepturi, fie că vrem să acceptăm acest lucru, fie că nu.
Pe lângă aspectul securității, trebuie să ținem cont și de factorii culturali și sociali. Marea majoritate a imigranților sunt musulmani, adepți ai islamismului. Religia Islamului prin învățăturile sale vorbește despre „islamizarea popoarelor” chiar prin acte de violență. Mai mult de atât, Bisericile istorice din România avertizează despre pierderea identității culturale și religioase a Europei datorită acestor valuri de imigrație ilegale. În timp ce europenii au rata de natalitate scăzută și statele nu se preocupă cu această problemă, identitatea statelor-membre este pusă în pericol datorită acestui import de cultură și religie musulmană care înlocuiesc la o rată alarmantă cetățenii europeni. Statul român are obligația, în primul rând față de cetățenii români și siguranța acestora.